Obiectivele Controlului Intern Managerial
Controlul intern organizat la nivelul entităţii este în responsabilitatea conducerii instituției şi reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse de conducere şi implementate de întregul personal cu privire la structura organizatorică, procedurile, instrumentele şi tehnicile aplicate, în scopul atingerii următoarelor obiective:
a) realizarea funcţiilor şi atribuţiilor într-o manieră economică, eficienţă şi eficace;
b) respectarea reglementărilor legale şi a dispoziţiilor conducerii;
c) protejarea resurselor împotriva abuzurilor, pierderilor sau fraudelor;
d) dezvoltarea, menţinerea şi furnizarea de informaţii financiare corecte şi complete pentru fundamentarea deciziilor conducerii.
Obiectivele de bază ale entităţi publice sunt grupate în trei categorii:
- eficienţa şi eficacitatea funcţionării– grupează obiectivele legate de misiunea entităţii publice, de utilizarea eficientă a resurselor materiale financiare şi umane, precum şi obiectivele privind protejarea resurselor de utilizare inadecvată sau de pierderi datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;
- fiabilitatea informaţiilor interne si externe – grupează obiectivele legate de organizarea adecvată a contabilității şi cele legate de fiabilitatea informațiilor utilizate;
- conformitatea cu legile, regulamentele și politicile interne – grupează obiectivele care asigură că activităţile entităţii publice se desfăşoară în conformitate cu obligaţiile impuse de legi,regulamente, respectarea politicilor interne şi a deciziilor
Obiectivul general al controlului intern este de a asigura continuitatea entității publice în realizarea obiectivelor stabilite. Această continuitate pune în evidență următoarele: controlul intern trebuie apreciat în manieră dinamică, fiecare dintre elementele care îl compun are locul său în procesul de funcționare al entității, toate nivelurile entității sunt implicate în aceeași măsură în proces și toți factorii din cadrul structurilor funcționale au același rol, finalitatea acestui control intern este reprezentată de asigurarea rezonabilă că obiectivele pot fi atinse.
Obiective permanente sunt considerate următoarele:
- securitatea activelor, atât a activelor imobiliare de orice natură, cât și a celorlalte elemente cum ar fi oamenii, imaginea entității, tehnologia, informațiile confidențiale
- calitatea informațiilor, astfel controlul intern trebuie să asigure că informațiile sunt fiabile și controlabile, exhaustive, pertinente și disponibile
- respectarea legilor, regulamentelor, contractelor și a dispozițiilor Conducerii
- optimizarea resurselor- utilizarea lor într-un mod efficient și eficace