Standardul 3 Competență, Performanță
Conducătorul entității publice asigură ocuparea posturilor de către persoane competente, cărora le încredințează sarcini potrivite competențelor și asigură condiții pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale a angajaţilor.
Documente necesare:
- Fișe de post
- Plan de ocupare a posturilor
- Planuri anuale de pregătire/formare profesională a angajaților
- Rapoarte de evaluare a performanțelor profesionale individuale
Scopul aplicării acestui standard la nivelul autorității contractante din perspectiva achizițiilor publice este acela de a asigura ocuparea posturilor de către persoane competente, în corelare cu atribuțiile alocate acestora, astfel cum au fost identificate aceste atribuții în cuprinsul standardului nr. 2.
Asigurarea cunoștințelor, abilităților și experienței necesare este esențială pentru îndeplinirea eficientă şi efectivă a sarcinilor și atingerea obiectivelor specifice aferente fiecărui post, așa cum sunt ele definite în cadrul fișelor de post.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, minimul de competență ce trebuie asigurate la nivelul CISAPn este stabilit prin referite la faptul că cel puțin 2/3 din personalul CISAP va trebui să fie absolvent de studii superioare și să dețină specializări în domeniul achizițiilor publice și, implicit, în domeniile conexe acestuia, respectiv în acele discipline/specialități care sunt relevante în mod uzual pentru portofoliul proceselor de achiziții publice gestionat de autoritatea contractantă în conformitate cu datele și informațiile înscrise în cadrul Strategiei Anuale de Achiziții Publice(“SAAP”).